Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 4 iunie 2011

30 mai 2011 - concert ROXETTE - Bucureşti - Zone Arena

            Am aşteptat cȃteva ore ȋnceperea concertului, plimbȃndu-mă printr-un oraş aflat de cȃţiva ani ȋntr-un şantier continuu; dar acest aspect nu a contat prea mult, pentru că eram acolo pentru ca să-mi ȋndeplinesc un vis, acela de a-i vedea live pe Marie Fredriksson şi pe Per Gessle, duetul care formează trupa Roxette.
            Accesul ȋn Zone Arena a fost permis ȋncepȃnd cu ora 17.00. Mii de oameni aşteptau la "start", pe o zăpuşeală inrespirabilă, care era clar că va aduce ploaia. Am intrat ȋn sfȃrşit, debarasȃndu-mă de aproape tot ce aveam ȋn bagaj - politica de marketing a organizatorilor. În momentul ȋn care am păşit ȋn Zone Arena, a ȋnceput şi ploaia; poate că Dumnezeu a vrut să ne anunţe că aşteptăm să apară pe scenă Queen of Rain. A ȋncetat după aproximativ o oră, timp ȋn care toţi eram uzi pȃnă la piele, organizatorii măturau apa care ajunsese şi pe scenă. Era deja ora 19.00; ploaia a ȋntȃrziat totul cu o oră. 
            În deschiderea concertului a cȃntat trupa VH2, conştienţi că nu pentru ei ne aflam acolo. Toţi stăteam liniştiţi, aplaudam din cȃnd ȋn cȃnd, nu prea des ȋnsă; se auzeau ȋn pauzele dintre piese scandări precum "Roxette, Roxette, Roxette...", "Marie, Marie....". Şi noi ȋi ascultam pe cei de la VH2. Au părăsit scena după aproximativ 45 de minute şi publicul stătea calm, ȋn suspans....aşteptam...se pregăteau instrumentele.
            Am stat ȋn aşteptare cȃteva minute, fiecare la locul său şi iată, dintr-o dată, Roxette este pe scenă. În acel moment parcă a căzut o bombă ȋn public, toţi eram ȋn picioare scandȃnd, fluierȃnd şi aplaudȃnd cu ochii ȋn lacrimi de bucurie. A fost un moment greu de explicat ȋn cuvinte. Timp de aproape două ore, mii de oameni au cȃntat ȋmpreună cu cei aflaţi pe scenă Joyride, It Must Have Been Love etc.
            A fost o zi specială, atȃt pentru noi, fani Roxette, cȃt şi pentru Marie Fredriksson care ȋmplinea 53 de ani, fapt pentru care, ori de cȃte ori aveam ocazia, cȃntam Happy Birthday Marie, aruncȃnd buchete de flori spre scenă.
            So, Don`t Bore Us, Get To The Chorus!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu