CCI

"Just Push Play" a oferit arădenilor primul spectacol de improvizaţie

- Interviu cu actorul Robert Pavicsits -

            Seara trecută, trupa "Just Push Play" a susţinut spectacolul de improvizaţie "Show Impro Gress", primul de acest gen pe scena  teatrului Ioan Slavici din Arad. Au jucat ȋn rolurile principale actorii: Robert Pavicsits, Giorgiana Popan, Bogdan Rădulescu, Dragoş Muscalu şi Matei Rotaru.

            Ai absolvit iniţial Facultatea de Filologie. Ce te-a determinat să alegi teatrul?

            Faptul că, pe de o parte, meseria de filolog nu-mi era atȃt de apropiată, pe cȃt ȋmi era faptul că pot să joc, iar pe de altă parte, experienţa teatrului amator din liceu.

            Ce simte actorul Robert Pavicsits ȋn momentul cȃnd este pe scenă?

            Emoţii, la fel ca orice om obişnuit cȃnd este văzut de atȃţia oameni. Este normal să simţi emoţii; actoria este o meserie ȋmpotriva construcţiei umane. Omul e făcut să stea neobservat, pe cȃnd noi ne expunem total, suntem complet descoperiţi.

            În rolul cărui personaj interpretat te-ai simţit un actor ȋmplinit?

            Cel mai ȋmplinit mă simt la improvizaţie. Nu este vorba despre un personaj, este un stil de teatru ȋn care eu mă simt extrem de bine şi de satisfăcut profesional.

            Ai iniţiat ȋn ultimul an, ȋmpreună cu actriţa Giorgiana Popan, o serie de spectacole de improvizaţie "de cafenea". De ce spectacol de improvizaţie? 

            Pentru că este un gen care aici, ȋn vestul ţării, este total absent. Noi suntem singurii ȋn momentul de faţă pe zona de vest, singurii actori care practică acest gen de teatru, Slash Entertainment.

            Cum a "gustat" publicul arădean primul spectacol de improvizaţie pe scena teatrului?

            În primul rȃnd a fost gustat de un numar mare de spectatori, iar ȋn al doilea rȃnd, l-au gustat din plin. A fost un public extraordinar de bun, cu sugestii bune, un public foarte participativ.

            Intenţionaţi să continuaţi acest proiect?

            Absolut.

            Cum vede Robert Pavicsits viitorul teatrului romȃnesc?

            Robert Pavicsits nu vede viitorul, ȋn primul rȃnd, indiferent că ar fi al teatrului romȃnesc, al importului de gaze sau al crizei mondiale.

Carmen Comloşan

Manastirea Lupsa

Cheile Turzii

Fugim de munţii noştri să vizităm Parisul

        

            Cine nu a auzit de Roşia Montană? Dar, de fapt ce s-a auzit despre Roşia Montană? Cu siguranţă s-a auzit de controversele legate de proiectul minier şi mulţi ȋşi dau cu părerea, dar cȃţi au călcat ȋn acele locuri?...

            Am ajuns la Roşia Montană fără să fiu cȃtuşi de puţin interesată de proiectul minier, ȋntrebȃnd un profesor din Cȃmpeni cȃteva lucruri despre zonă. Era ora 14.15; se pare că am ȋntȃrziat. Complexul muzeal avea orarul de vizită pȃnă la ora 14.00; am stat de vorbă cu portarul - stătea rezemat de tocul uşii, cu un fir de iarbă ȋn colţul gurii şi privea nemulţumit culmea muntelui. Era prea supărat să poată spune prea multe, "am lucrat ȋn mina asta şi acum ne mută pe toţi. Eu stau aci, după dealul asta, da` acu trebuie să plecăm şi noi". I-a telefonat ghidului, spunȃndu-ne să-l aşteptăm. După cȃteva minute a apărut şi ghidul. Părea bucuros că eram al doilea grup de vizitatori din acea zi şi a fost de acord să ne ȋnsoţească. Al dolea grup deci...şi grupurile erau formate din 4-5 persoane. Nu e cam puţin avȃnd ȋn vedere că mai toţi ştim să ne dăm cu părerea cȃnd vine vorba de Roşia Montană?...

            Ghidul, foarte bine documentat şi nerăbdător să-şi ȋnceapă povestea, ne face iniţial cunoscute condiţiile de vizitare ale Complexului Muzeal, facȃnd un scurt sumar a ceea ce urma să vedem. Am ajus in faţa unei porţi metalice boltite pe frontispiciul căreia era inscripţia Alburnus Maior, numele sub care era cunoscutră mina ȋn timpul romanilor. Ne aflam ȋn faţa galeriilor romane. Am coborȃt ȋmpreună cu ghidul aproximativ 150 de trepte umede şi alunecoase ȋn subteran, ascultȃnd, ȋntrebȃnd şi uimindu-ne de ceea ce vedeam; erau galerii ȋn formă trapezoidală, care te purtau ca printr-un labirint prin tot muntele. Am ieşit după vreo 45 de minute, timp ȋn care ne-am răcorit bine de tot (erau 8-10° C ȋn mină), urmȃnd să vizităm curtea muzeală, ȋn care erau expuse unelte pentru minerit, găsite de arheologi în ruinele fostului oraș, construcțiile folosite pentru separarea aurului de piatră, numite "șteampuri", precum şi pietre funerare romane.

            Am plecat de la muzeu dupa aproape două ore şi am urcat (pe un drum impecabil - sunt cȃteva astfel ȋn Romȃnia totuşi) ȋn centrul localităţii, străbătut de case vechi, multe din ele monumente istorice. Auzisem ghidul vorbind de nişte lacuri artificiale, numite "lacuri pentru şteampuri" sau "tăuri" şi am ţinut neapărat să vad macar unul din ele. Drumul mergea pȃnă la primul lac, Tăul Brazi. Un lac foarte ȋngrijit, o curăţenie exemplară, locuri amenajate pentru turişti. Este un peisaj mirific, greu de descris şi care merită pe deplin văzut. Doar că noi nu obişnuim să apreciem ceea ce avem; vedem doar dacă undeva e mizerie, cu asta rămȃnem, cu dezgust şi apoi mergem să vedem Parisul. Plătim cumva să vizităm suburbiile si mizeriile Parisului? Sunt destule şi acolo, dar ne ȋntoarcem ȋncȃntaţi că am vazul Turnul Eiffel şi cȃteva săli din Luvru, fără să ne pese cȃtuşi de puţin de arta. 

 Carmen Comlosan

30 mai 2011 - concert ROXETTE - Bucureşti - Zone Arena

            Am aşteptat cȃteva ore ȋnceperea concertului, plimbȃndu-mă printr-un oraş aflat de cȃţiva ani ȋntr-un şantier continuu; dar acest aspect nu a contat prea mult, pentru că eram acolo pentru ca să-mi ȋndeplinesc un vis, acela de a-i vedea live pe Marie Fredriksson şi pe Per Gessle, duetul care formează trupa Roxette.

            Accesul ȋn Zone Arena a fost permis ȋncepȃnd cu ora 17.00. Mii de oameni aşteptau la "start", pe o zăpuşeală inrespirabilă, care era clar că va aduce ploaia. Am intrat ȋn sfȃrşit, debarasȃndu-mă de aproape tot ce aveam ȋn bagaj - politica de marketing a organizatorilor. În momentul ȋn care am păşit ȋn Zone Arena, a ȋnceput şi ploaia; poate că Dumnezeu a vrut să ne anunţe că aşteptăm să apară pe scenă Queen of Rain. A ȋncetat după aproximativ o oră, timp ȋn care toţi eram uzi pȃnă la piele, organizatorii măturau apa care ajunsese şi pe scenă. Era deja ora 19.00; ploaia a ȋntȃrziat totul cu o oră. 

            În deschiderea concertului a cȃntat trupa VH2, conştienţi că nu pentru ei ne aflam acolo. Toţi stăteam liniştiţi, aplaudam din cȃnd ȋn cȃnd, nu prea des ȋnsă; se auzeau ȋn pauzele dintre piese scandări precum "Roxette, Roxette, Roxette...", "Marie, Marie....". Şi noi ȋi ascultam pe cei de la VH2. Au părăsit scena după aproximativ 45 de minute şi publicul stătea calm, ȋn suspans....aşteptam...se pregăteau instrumentele.

            Am stat ȋn aşteptare cȃteva minute, fiecare la locul său şi iată, dintr-o dată, Roxette este pe scenă. În acel moment parcă a căzut o bombă ȋn public, toţi eram ȋn picioare scandȃnd, fluierȃnd şi aplaudȃnd cu ochii ȋn lacrimi de bucurie. A fost un moment greu de explicat ȋn cuvinte. Timp de aproape două ore, mii de oameni au cȃntat ȋmpreună cu cei aflaţi pe scenă Joyride, It Must Have Been Love etc.

            A fost o zi specială, atȃt pentru noi, fani Roxette, cȃt şi pentru Marie Fredriksson care ȋmplinea 53 de ani, fapt pentru care, ori de cȃte ori aveam ocazia, cȃntam Happy Birthday Marie, aruncȃnd buchete de flori spre scenă.

            So, Don`t Bore Us, Get To The Chorus!

30 mai 2011 - concert ROXETTE - Bucureşti, Zone Arena

Şi cu asta ce mai e?

            Au încercat nenumăraţi învăţaţi de-a lungul timpului să dea o definiţie cât mai clară prieteniei. Însa e greu să ajungi să cunoşti într-adevăr semnificaţia termenului. Viaţa îţi vine de multe ori în ajutor, încercând parcă să te facă să înţelegi prin intermediul propriei trăiri ce este aceea o prietenie. Cel mai uşor de înţeles este în momentul în care te simţi tradat, te simţi frustrat şi poate uneori marginalizat. E cel mai simplu mod în care viaţa te poate face să înţelegi ce este prietenia; celelalte definiţii nu mai contează. Singurul lucu care contează e ceea ce simţi tu ca individ, ceea ce trăieşti tu. Prietenia face parte din viaţă "Fără prietenie nu există viaţa!"(Cicero), sau cel puţin face parte din sufletul fiecaruia din noi, la fel cum fac parte fericirea, iubirea, ura etc.

            Suntem fiinţe raţionale, comunicăm, socializăm, motiv pentru care ajungem la prietenie; sufletul ne cere asta, nu este o voinţă personală. Prietenia este "un suflet în două trupuri"(Aristotel), frumos spus; lucru cu care nu sunt întru totul de acord pentru că sufletul fiecaruia dintre noi este în cautare de suflete compatibile. Daca am avea acelaşi suflet, nu am putea şti niciodată dacă unul din noi greşeşte, am elimina din start tot ceea ce înseamnă nedreptate, minciună, trădare şi nu am şti niciodată ce înseamnă a iubi.

            Într-o prietenie nu e de ajuns să dai totul, trebuie întâi de toate să fi capabil să primeşti totul şi să şti să ierţi. Iertarea este o eliberare a sufletului, o descătuşare în calea amăgirii şi a uitării, pentru că nu ochii care nu se văd se uită, ci uită ochii care se prefac că nu văd. Uitarea este soluţia celor laşi, ceea ce vine în contrast cu dorul, sămânţa din care se nasc nostalgia, neliniştea şi speranţa revederii.

            Dumnezeu ne-a înzestrat cu suflet, tocmai pentru a putea fiecare gusta diversele forme de manifestare ale acestuia. Prietenia este una din aceste trăiri, este un act de compatibilitate între suflete, un mod firesc pentru noi de a face diferenţă între oameni.

            "Multi te preţuiesc pentru câte o faptă a ta; te preţuieşte cu adevărat numai acela pentru care exişti întreg, pentru tine însuţi."(N. Iorga)

Carmen Comloşan

Ploaia din noi

Când ploaia cade pe sub stele

Şi picuri reci ne ard căzând,

Tu plângi atunci, eu plâng cu tine -

În gând...să nu mă vezi plângând.

Iar dacă ploaia încetează,

Surâsu-ntrezărit pe chipul tău

Alungă norii şi din stele

Dispar ades părerile de rău;

Cu genele-obosite de tăcere,

Cu ochii aţintiţi mereu în carte,

Cu gândul amorţit în regăsire,

Eu sunt aici, tu însă tot departe.

Carmen Comlosan

Trăim ȋntr-o eră a vitezei. Ştim oare să trăim cu adevărat?

          Suntem ȋntr-o eră a vitezei; trăim pe fugă, mȃncăm pe fugă, dormim pe fugă, iubim pe fugă. Visăm pe Google, cȃntăm pe Youtube, rȃdem pe Facebook, ne dăm ȋntȃlnire pe Mess, ne trăim iubirile ȋn SMS-uri. E mai simplu aşa decȃt să stai faţă ȋn faţă. Ce ȋnseamnă a trăi cu adevărat?

          Trăim ȋntr-o eră a vitezei, lucru de care profităm din plin. Avem avantajul tehnologiei avansate, care de cele mai multe ori ȋnlocuieşte atȃt efortul fizic, cȃt şi pe cel psihic. Avem acces la informaţie şi aceasta ȋn mare parte datorită internetului. Însă de cele mai multe ori internetul ajunge să fie folosit din obişnuinţă, ȋn special de plictiseală. Tinerii sunt cei mai afectaţi şi totul porneşte de la "a ȋnvăţa".

           Un copil preocupat de cu totul altceva decȃt discuţiile pe Mess şi de ȋntȃlnirile pe Facebook este din start marginalizat şi considerat ca făcȃnd parte dintr-o altă lume. Copiii, respectiv tinerii, recurg ȋn general la internet de plictiseală, pentru că au prea mult timp liber.

           În clasele primare, elevii ȋnvaţă de teama părinţilor sau a profesorilor, iar ȋn anii de liceu apar absenţele pe motiv că nu ne interesează materia, nu ne place profesorul sau avem probleme foarte importante de rezolvat. Lucruri care devin chiar "normale" ȋn anii de studenţie.

            Cred că mai degrabă trăim ȋntr-o eră a internetului, a dezgustului pentru carte şi pentru tot ceea ce ar putea ȋnsemna cultura. Vezi ȋn fiecare sfȃrţit de săptămȃnă că pȃnă şi cel mai mic local de pe bulevard este ticsit, ȋn timp ce una din cele mai mari şi mai goale clădiri rămȃne teatrul. Evident că se preferă ȋntȃlnirile pe Mess ȋn detrimentul celor faţă ȋn faţă, ȋntrucȃt este tot mai dificil să vorbeşti coerent. Vorbim ȋn limbaj codificat, convenţional, de genul ms, nb, pls, brb şi multe altele, pentru că aşa se cere. Iar legat de iubirile trăite prin SMS-uri...să fim serioşi. Îşi pierd timpul fără să ajungă poate vreodată să ȋnţeleagă ce ȋnseamnă a iubi.

            Aşadar, visăm pe Google pentru că avem timp, nu pentru că trăim pe fugă. Un om ocupat, care trăieşte pe fugă, nu are timp să viseze; el foloseşte internetul ca sursă de informare şi mijloc de comunicare.

            Cred că nu putem să ştim niciodată ce ȋnseamnă cu exactitate a trăi cu adevărat. Pot doar să spun că am reuşit să ȋnvăţ anumite lucruri din ceea ce am trăit.

Carmen Comlosan

Am apăsat "trăgaciul"

Curs - vineri între orele 9.30-12.30 - foarte matinal pentru viaţa studenţilor din Coimbra. Şapte săptămâni de cursuri strict informative, bazele fotojurnalismului exprimate şi repetate de sute de ori. Cu greu îmi ţineam ochii deschişi la oră, ceea ce îmi auzeau urechile era interesant, profesorul fiind un bun orator, dar oboseala de după o joi de petrecere era insuportabilă. Eram mereu cu gândul la ziua în care vom ieşi în stradă să facem poze, să capturăm acţiune, oameni şi peisaj. S-a întâmplat, după două luni de zile. A fost o zi însorită, 8 Aprilie, când ne-am pornit, aproximativ 10 studenţi împreună cu profesorul, care mai de care cu camere profesioniste, bliţuri, obiective, zoom-uri şi alte cele. Am avut în plan parcurgerea a 5 locaţii diferite, dar cum am intrat în spiritul fotojurnalismului, nu puteam lua degetul de pe "trăgaciul" aparatului; am pierdut foarte mult timp şi am reuşit să punctăm doar două locaţii: o mănăstire micuţă din centrul oraşului şi unul din numeroasele parcuri din Coimbra. A fost o zi specială, în care toţi cei 10 studenţi ne-am bucurat şi am gustat din plin prima noastră experienţă fotojurnalistică. Ţin să precizez: pozele sunt realizate din postura unui fotojurnalist şi nu a unui fotograf! Enjoy!

Oana Muntean

Dacă aş avea ȋncă o viaţă de trăit

Dacă aş avea ȋncă o viaţă de trăit, aş trăi-o, fără să ȋncetez nici măcar pentru o clipă să fiu eu ȋnsumi.
Pentru asta am ȋnvăţat că timpul nu stă ȋn loc, chiar dacă iubim, chiar dacă suferim;
Am ȋnvăţat cȃt de răi pot fi oamenii ȋn ȋncercarea lor de a găsi fericirea, fără să-şi dea seama că vine de undeva din interior;
Am ȋnvăţat că nu putem iubi numai după ce ne dăm seama că nu putem trăi fără iubire. Şi din păcate sunt oameni care n-au ȋnvăţat să iubească;
Am ȋnvăţat că unii oameni chiar pun suflet ȋn ceea ce fac, dar asta nu ȋnseamnă că au reuşit să facă ceva;
Am ȋnvăţat să iubesc viaţa cu toate momentele pe care le oferă; toate se ȋntȃmplă cu un scop;
Am ȋnvăţat ce simţi cȃnd viaţa ȋţi este aruncată din nepăsare, ȋntr-o cursă contra cronometru, concurȃnd cu moartea şi pentru asta am ȋnvăţat ce ȋnseamnă să te naşti pentru a doua oară;
Am ȋnvăţat ce ȋnseamnă să simţi că mori ȋn clipe grele şi să trăieşti cu speranţa că vei renaşte odată;
Am ȋnvăţat ce simţi ȋn momentul ȋn care dai naştere unei noi vieţi şi cȃt de multă rezonanţă poate avea un banal cuvȃnt, "mama";
Am ȋnvăţat că lucrul cel mai important este să fi "om", dar asta nu ȋnseamnă că toţi oamenii sunt "oameni";
Am ȋnvăţat că toţi suntem născuţi pentru a crede.
Cred ȋn Dumnezeu, deşi poate nu ȋntotdeauna cu aceeaşi intensitate, dar cred;
Cred ȋn oameni, deşi de multe ori greşesc crezȃnd ȋn ei;
Cred ȋn ochii unui om necăjit, de parcă n-ar putea să mintă;
Cred ȋntr-un viitor, deşi nesigur, dar care ȋţi dă speranţe;
Cred ȋn lacrimi şi ȋn durere; dacă nu aş crede, aş deveni imun şi nu aş şti să apreciez fericirea;
Şi cȃnd voi ajunge la final, aş fi ȋmpăcată cu gȃndul că am ȋnvăţat să cred că omul este minunea ce se repetă-n fiecare.

Carmen Comlosan

Un doctor ‘’jos palaria’’

        Incep prin a spune ca acest doctor chiar face minuni. El se bazeaza pe o tehnica cunoscuta de multa lume, dar de putini incercata.

        Acest doctor a infiintat un ‘’Centru de Medicina integrala’’, care se afla in comuna Masloc, judetul Timis, mai exact, pe soseaua Timisoara- Lipova. Acest centru se bazeaza pe tehnica lui RUDOLF STEINER. Medicamentele sunt naturiste. Pe langa aceste medicamente, de asemenea se fac mai multe sedinte de masaj, sedinte de acupunctura, bai, gimnastica si multe altele, in functie de afectiune. Doctorul Babutiu Corneliu a reusit ceea ce alti doctori nu au reusit. Prin tratamentele naturiste aplicate, prin bunoavointa si mult devotament a reusit ca unei femei, caruia doctorii i-au spus ca nu poate avea copii, sa-i indeplineasca dorinta. Alt caz de reusita al acestui minunat om a fost cazul unei fete de nici 25 de ani, care revenind acasa de la o discoteca a avut un accident groaznic si a ramas imobilizata la pat. In aceasta institutie a gasit prieteni, dar in acelasi timp si sanatatea pierduta in acel accident. Cu greu si lungi tratamente aceasta fata, Alina, a fost pusa pe picioarele ei (cu ajutorul acestui minunat doctor si cu ajutorul maseur-ului, acest masseur fiind chiar tatal meu de care am fost si sunt foarte mandra desi nu mai este in viata). Tot acest doctor, pe langa acest centru de recuperare, a mai infiintat si un azil de batrani, acest azil oferindu-le tot confortul de care au nevoie pentru a nu simti lipsa celor dragi. Deoarece tot mai multi oameni se trateaza acolo, doctorul a hotarat sa mareasca atat clinica de recuperare, cat si azilul pentru batrani.

           Tot respectul pentru devotamentul acestui doctor si pentru reusita lui in ceea ce face el pentru toti acesti oameni. Sunt mandra ca am avut ocazia sa il cunosc!!! Jos palaria pentru acest doctor dedicat muncii lui!!!!

Diana Medre

Claudia Bizo

Claudia Bizo

Fără rost…

O nouă zi apare-n geam
Şi este clar că-i dimineaţă,
Iar el, poetul stă gândind...
La viaţă.
Să-nceapă el acum să scrie?
Mai are oare-acum vreun rost
Să scrie-o nouă epopee
Din tot ce-a fost?
Începe-ntr-un târziu povestea
Unui bătrân ce-abia mergea
Pe-un drum pustiu, pe timp de noapte,
Pe calea sa...
E frânt bătrânul din poveste,
Iar autorul supărat
Îi strigă parcă-n ghilimele:
"Cazi la pământ, bătrân stricat".
Şi el căzu...
Puterea parcă i se scurse,
Iar inima abia că-i bate
Şi palmele bătătorite
Strângeau uşor iarba uscată.
Se duce...se stinge-n fiecare clipă,
O carte Sfântă-i cade din manta,
Abia c-o vede şi şopteşte:
"Doamne, ia-mă în Împărăţia Ta".
N-avea nimic în lumea asta,
N-avea copii, n-avea nici casă,
Era doar el, nimic mai mult
Şi chiar puterea lui îl lasă.

Îi strigă-ntr-un târziu poetul:
"Să nu cumva să mori, bătrâne
Căci viaţa ta e-n mintea mea
Şi de tu mori, ce-mi mai rămâne?"
Nu apucă însă s-asculte
Cuvintele acelea ne-nţelese;
Închise ochii şi muri
În ierburile dese.
"Iar m-ai trădat, bărtâne!"
Strigă poetul cu putere;
"Ce pot să fac să te renasc,
Bătrân stricat...plin de durere?"
S-a dus povestea începută,
S-a dus creaţia de o viaţă,
Până şi eroii-mi mor
De dimineaţă...

Poveste

De ţi-am greşit vreodată,
Sau de-ţi greşesc mereu,
Te rog mă iartă,
N-am vrut eu...
Nu mă ierta fiindcă iubeşti
Sau că vrei să fiu iertată,
Ci pentru că aşa simt eu,
Sunt vinovată...
Şi nu uita că ţi-am greşit
De-atâtea ori, fără voinţă
Şi-am plâns apoi în faţa ta
Cu căinţă...
Chiar şi greşeala e firească
Încă din timpuri depărtate
Şi e urmată de iertarea
De păcate...
Îţi cer acum însă iertare
Pentru ce-a fost şi ce mai este,
Iar ceea ce am scris mai sus
E poveste...

Destin

Arată-mi tot ce ştii de lumea asta
Şi speră să poţi să o trăieşti din plin,
Încearcă să uiţi trecutul umbros
Şi îndreaptă-te către senin;
Speră că poţi să faci ceea ce vrei
Şi iartă-ţi destinul pribeag din trecut,
Ascultă-ţi chemarea venită din larg,
Caută-ţi speranţa în ceva mai bun;
Fă din speranţă o punte de ape
Şi treci peste ea cu ochii închişi,
Căci numai în felul în care te-apropii
Ai să-nţelegi tot ce ţi-am zis;
Nu-ţi risipi viaţa degeaba
Şi caută clipe cu cer senin,
Clădeşte o casă din mii de minute,
Iar din tristeţe un negru mormânt.

Eminescu

Ai fost şi vei rămâne un mentor pentru mine,
Te-ascult mereu, te caut şi dor îmi e de tine,
Ţi-ascult mereu acele sfaturi uitate-n coli îngălbenite
Şi le citesc ca pe o rugă a unei morţi nicicum dorite;
În inimă îţi port poeme ce tu le-ai scris în nopţi
Mai negre decât negrul morţii, pe când cerşeai zilele sorţii;
Te văd mereu în faţa mea, când scriu versuri de amor,
Te strig pe nume, nu-mi răspunzi şi simt cum vorbele îmi mor;
În viaţa mea n-am să-ntâlnesc un om ca tine
Ce să mă ierte-n versuri proprii şi să mă certe în satire;
De ce te-ai dus tocmai acum când m-am născut
Şi când nevoie am de tine, căci doar o clipă ţi-am cerut…

Nu vreau

Nu vreau ca cerul să se înnoreze
Din cauza mea şi să-mi spui
Că vinovată sunt de toate
Şi în zadar mi te opui.
Nu vreau ca timpul să teacă
Mai repede ca un ecou
Şi-apoi să-ţi spun că vremea noastră
Închisă sta-va într-un cavou.
Nu vreau nimic ce te-ar face să crezi
Că lumea mea este nebună,
Sau că romantică trăiesc
Şi soarele vreau să apună.
Nu vreau ca tu, omul cu care
Am clădit bolta Capelei Sixtine
Să vezi în mine femeia statuie
Pe care nimic nu poate s-o aline.
Nu vreau să pleci, rămâi cu mine
Să-ţi spun cât de mult te iubesc,
Iar dacă consideri că nu are farmec,
Veghează depărtarea…doar asta voiesc.

FIORII DIMINETII

Clopotul mare răsună-n mănăstire,
Vestindu-ne parcă o nouă venire;
Prin sunetul prelung şi cadenţat
Ce-ţi dă fiori de-ai sufletul curat;
Se-aude de departe cum se zbate
C-acelaşi clopot bate-n mii de sat
Călugării-n chilii se roagă ne-ncetat
În haine negre, lungi, cu capul aplecat,
Vorbind cu Domnul prin tăcere
Şi mulţumindu-i că le-a dat putere;
Cu Psalmii-n mână-un Serafim Părinte
Citeşte şi se roagă din Cărţile Preasfinte
Apoi ridică ochii fără să clipească
Şi-aşteaptă ca prin rugă să se nască
În el un suflet blând şi iertător
Pentru cei vii şi pentru cei ce mor.
Sta încremenit în mână cu o cruce
Simţind mângâierea spre suflet cum se duce,
Iar în juru-i lumânări de ceară
Vor parcă de la dânsul scânteie ca să ceară;
Le-aprinde-apoi încet pe fiecare
Îngenunchind să ceară îndurare
De la Hristos Domnul ce pe Cruce
Spre-a noastră mântuire a îndrăznit să urce.

TOT NIMIC...

caut ceva, dar nu gasesc,
sau poate nu caut nimic;
privesc in jur si e un haos,
dar tot nimic...

deschid o carte...si ce vad:
e scrisa-n versuri..., dar si-n proza;
ii caut titlul si-l citesc,
dar tot nimic...

o las deoparte, n-are rost
sa ma apuc sa o citesc,
privesc in jur si e tot haos,
dar tot nimic...

apoi deodat-am tresarit,
se-aud parca niste pasi;
stau intr-un loc ascuns si tac,
dar tot nimic...

si-n haosul acela am vazut
o luminita vie, colorata:
e viata insasi printre moarte
si m-am trezit...

DACA...

daca vrei...stau langa tine
in asta noapte friguroasa,
daca vrei...te tin in brate
si-ti spun doar cat esti de frumoasa.

si daca plangi...te strang in brate
stergandu-ti lacrimi de pe gene
si de tot plangi...iti spun din suflet,
cu mine n-ai de ce te teme.

iar daca razi...imi esti senina
si-oi rade-alaturea de tine,
iar de tot razi...imi faci placere,
caci te simti bine langa mine.

daca imi ceri...iti dau de-ndata
pamantu-ntreg si-un cer de stele
si iti soptesc si-ti jur credinta
iubirii tale...dragostei mele.

PETALE DE LALELE

Acum, cand petale de lalele-ncep sa cada,
acum, cand ochii mei in ochii tai incep sa vada
si-albastrul cerului e ideal in soare,
las gandurile tale in mintea mea tresare;
e greu sa fii perfect, cand nici nu esti,
e greu sa simti ca mori, cand tu traiesti,
dar totusi lasa-te purtat de mana sortii
si nu da prada trupul tau in cupa mortii;
a mai cazut inc-o petala...mai sunt trei,
ins-a fi bun nu-i imposibil daca vrei.
simt cum parca pleoapele-mi sunt grele
asa cum sunt aceste petale de lalele,
ce se deschid uitandu-se la soare
si cad duse de vant pe cand laleaua moare.
simt cum ma cuprinde un val far de culoare,
te-apropi-ncet de mine, ce simt in suflet, oare?
dormim imbratisati far a ne da seama
unde suntem sau cat e ceasul, caci ne-a murit si teama;
petalele se-nchid si totu-i clar- se face noapte...
pacat ca maine-n zori au sa lipseasca toate.

MA-NALT LA CER

E rece, e mult prea rece pentru-a spera la o caldura,
Iar noi infasurati de dorul unui moment pierdut,
Gandim la departarea ce-asteapta sa se nasca
Din tot ce-a fost si-acum ne e necunoscut.

In palme puterea creste asteptand odata cu curajul
Sa se prefaca-ntr-o putere ce-alunga idealuri
De vise si iluzii purtate-n chip angelic
Pe undele visarii si pe-ale marii valuri.

Ingenunchind sa cerem indurarea de la Cel de sus,
Cladim in noi speranta ca tot ce-a fost e bun,
Iar ceea ce va fi de-acum-nainte-n asta incapere
Sa nu se preschimbe niciodata precum tigara-n scrum.

Tu strange-mi mana rece ce o intind spre tine,
Nu ma opri din ceea ce-am sa fac,
Iar lacrimile ce-mi curg acum pe fata
Aievea aparea-vor in fata ta recum un lac.

Ma-nalt la cer simtindu-mi trupul gol
Si dintii inclestati de frigul ce ma doare,
Urmeaza-ma pe-un drum pavat cu flori,
Spunandu-mi ca am fost o tradatoare.

Ne trezim chiar acum din visul de speranta,
Fiind la fel ca la-nceput...in asta incapere,
Tu ma atingi...eu te ating cu glas pierdut,
Simtind in trupul rece a dragostei durere.