Vestindu-ne parcă o nouă venire;
Prin sunetul prelung şi cadenţat
Ce-ţi dă fiori de-ai sufletul curat;
Se-aude de departe cum se zbate
C-acelaşi clopot bate-n mii de sat
Călugării-n chilii se roagă ne-ncetat
În haine negre, lungi, cu capul aplecat,
Vorbind cu Domnul prin tăcere
Şi mulţumindu-i că le-a dat putere;
Cu Psalmii-n mână-un Serafim Părinte
Citeşte şi se roagă din Cărţile Preasfinte
Apoi ridică ochii fără să clipească
Şi-aşteaptă ca prin rugă să se nască
În el un suflet blând şi iertător
Pentru cei vii şi pentru cei ce mor.
Sta încremenit în mână cu o cruce
Simţind mângâierea spre suflet cum se duce,
Iar în juru-i lumânări de ceară
Vor parcă de la dânsul scânteie ca să ceară;
Le-aprinde-apoi încet pe fiecare
Îngenunchind să ceară îndurare
De la Hristos Domnul ce pe Cruce
Spre-a noastră mântuire a îndrăznit să urce.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu