Eminescu

Ai fost şi vei rămâne un mentor pentru mine,
Te-ascult mereu, te caut şi dor îmi e de tine,
Ţi-ascult mereu acele sfaturi uitate-n coli îngălbenite
Şi le citesc ca pe o rugă a unei morţi nicicum dorite;
În inimă îţi port poeme ce tu le-ai scris în nopţi
Mai negre decât negrul morţii, pe când cerşeai zilele sorţii;
Te văd mereu în faţa mea, când scriu versuri de amor,
Te strig pe nume, nu-mi răspunzi şi simt cum vorbele îmi mor;
În viaţa mea n-am să-ntâlnesc un om ca tine
Ce să mă ierte-n versuri proprii şi să mă certe în satire;
De ce te-ai dus tocmai acum când m-am născut
Şi când nevoie am de tine, căci doar o clipă ţi-am cerut…