Candoare

Pe drumul drept al tainicei trăiri,
Sub cerul îmbâcsit de-nnourare,
Plutesc prin aer umbre-ntunecate
De un absenteism plin de candoare;
Cumplit ecou al dureroasei firi
Înspăimântată de dubla-i existenţă,
În vuiete îşi strigă chinul drept
Pedeapsă închistată în propria detenţă;
Şi cât repuls faţă de tot ce-a fost,
Cât întuneric pe razele de soare,
Iar calea azi pătată de lacrimi plumburii
Îşi schimbă rostul sub propria camuflare.