Trăim ȋntr-o eră a vitezei. Ştim oare să trăim cu adevărat?

          Suntem ȋntr-o eră a vitezei; trăim pe fugă, mȃncăm pe fugă, dormim pe fugă, iubim pe fugă. Visăm pe Google, cȃntăm pe Youtube, rȃdem pe Facebook, ne dăm ȋntȃlnire pe Mess, ne trăim iubirile ȋn SMS-uri. E mai simplu aşa decȃt să stai faţă ȋn faţă. Ce ȋnseamnă a trăi cu adevărat?

          Trăim ȋntr-o eră a vitezei, lucru de care profităm din plin. Avem avantajul tehnologiei avansate, care de cele mai multe ori ȋnlocuieşte atȃt efortul fizic, cȃt şi pe cel psihic. Avem acces la informaţie şi aceasta ȋn mare parte datorită internetului. Însă de cele mai multe ori internetul ajunge să fie folosit din obişnuinţă, ȋn special de plictiseală. Tinerii sunt cei mai afectaţi şi totul porneşte de la "a ȋnvăţa".

           Un copil preocupat de cu totul altceva decȃt discuţiile pe Mess şi de ȋntȃlnirile pe Facebook este din start marginalizat şi considerat ca făcȃnd parte dintr-o altă lume. Copiii, respectiv tinerii, recurg ȋn general la internet de plictiseală, pentru că au prea mult timp liber.

           În clasele primare, elevii ȋnvaţă de teama părinţilor sau a profesorilor, iar ȋn anii de liceu apar absenţele pe motiv că nu ne interesează materia, nu ne place profesorul sau avem probleme foarte importante de rezolvat. Lucruri care devin chiar "normale" ȋn anii de studenţie.

            Cred că mai degrabă trăim ȋntr-o eră a internetului, a dezgustului pentru carte şi pentru tot ceea ce ar putea ȋnsemna cultura. Vezi ȋn fiecare sfȃrţit de săptămȃnă că pȃnă şi cel mai mic local de pe bulevard este ticsit, ȋn timp ce una din cele mai mari şi mai goale clădiri rămȃne teatrul. Evident că se preferă ȋntȃlnirile pe Mess ȋn detrimentul celor faţă ȋn faţă, ȋntrucȃt este tot mai dificil să vorbeşti coerent. Vorbim ȋn limbaj codificat, convenţional, de genul ms, nb, pls, brb şi multe altele, pentru că aşa se cere. Iar legat de iubirile trăite prin SMS-uri...să fim serioşi. Îşi pierd timpul fără să ajungă poate vreodată să ȋnţeleagă ce ȋnseamnă a iubi.

            Aşadar, visăm pe Google pentru că avem timp, nu pentru că trăim pe fugă. Un om ocupat, care trăieşte pe fugă, nu are timp să viseze; el foloseşte internetul ca sursă de informare şi mijloc de comunicare.

            Cred că nu putem să ştim niciodată ce ȋnseamnă cu exactitate a trăi cu adevărat. Pot doar să spun că am reuşit să ȋnvăţ anumite lucruri din ceea ce am trăit.

Carmen Comlosan

Am apăsat "trăgaciul"

Curs - vineri între orele 9.30-12.30 - foarte matinal pentru viaţa studenţilor din Coimbra. Şapte săptămâni de cursuri strict informative, bazele fotojurnalismului exprimate şi repetate de sute de ori. Cu greu îmi ţineam ochii deschişi la oră, ceea ce îmi auzeau urechile era interesant, profesorul fiind un bun orator, dar oboseala de după o joi de petrecere era insuportabilă. Eram mereu cu gândul la ziua în care vom ieşi în stradă să facem poze, să capturăm acţiune, oameni şi peisaj. S-a întâmplat, după două luni de zile. A fost o zi însorită, 8 Aprilie, când ne-am pornit, aproximativ 10 studenţi împreună cu profesorul, care mai de care cu camere profesioniste, bliţuri, obiective, zoom-uri şi alte cele. Am avut în plan parcurgerea a 5 locaţii diferite, dar cum am intrat în spiritul fotojurnalismului, nu puteam lua degetul de pe "trăgaciul" aparatului; am pierdut foarte mult timp şi am reuşit să punctăm doar două locaţii: o mănăstire micuţă din centrul oraşului şi unul din numeroasele parcuri din Coimbra. A fost o zi specială, în care toţi cei 10 studenţi ne-am bucurat şi am gustat din plin prima noastră experienţă fotojurnalistică. Ţin să precizez: pozele sunt realizate din postura unui fotojurnalist şi nu a unui fotograf! Enjoy!

Oana Muntean

Dacă aş avea ȋncă o viaţă de trăit

Dacă aş avea ȋncă o viaţă de trăit, aş trăi-o, fără să ȋncetez nici măcar pentru o clipă să fiu eu ȋnsumi.
Pentru asta am ȋnvăţat că timpul nu stă ȋn loc, chiar dacă iubim, chiar dacă suferim;
Am ȋnvăţat cȃt de răi pot fi oamenii ȋn ȋncercarea lor de a găsi fericirea, fără să-şi dea seama că vine de undeva din interior;
Am ȋnvăţat că nu putem iubi numai după ce ne dăm seama că nu putem trăi fără iubire. Şi din păcate sunt oameni care n-au ȋnvăţat să iubească;
Am ȋnvăţat că unii oameni chiar pun suflet ȋn ceea ce fac, dar asta nu ȋnseamnă că au reuşit să facă ceva;
Am ȋnvăţat să iubesc viaţa cu toate momentele pe care le oferă; toate se ȋntȃmplă cu un scop;
Am ȋnvăţat ce simţi cȃnd viaţa ȋţi este aruncată din nepăsare, ȋntr-o cursă contra cronometru, concurȃnd cu moartea şi pentru asta am ȋnvăţat ce ȋnseamnă să te naşti pentru a doua oară;
Am ȋnvăţat ce ȋnseamnă să simţi că mori ȋn clipe grele şi să trăieşti cu speranţa că vei renaşte odată;
Am ȋnvăţat ce simţi ȋn momentul ȋn care dai naştere unei noi vieţi şi cȃt de multă rezonanţă poate avea un banal cuvȃnt, "mama";
Am ȋnvăţat că lucrul cel mai important este să fi "om", dar asta nu ȋnseamnă că toţi oamenii sunt "oameni";
Am ȋnvăţat că toţi suntem născuţi pentru a crede.
Cred ȋn Dumnezeu, deşi poate nu ȋntotdeauna cu aceeaşi intensitate, dar cred;
Cred ȋn oameni, deşi de multe ori greşesc crezȃnd ȋn ei;
Cred ȋn ochii unui om necăjit, de parcă n-ar putea să mintă;
Cred ȋntr-un viitor, deşi nesigur, dar care ȋţi dă speranţe;
Cred ȋn lacrimi şi ȋn durere; dacă nu aş crede, aş deveni imun şi nu aş şti să apreciez fericirea;
Şi cȃnd voi ajunge la final, aş fi ȋmpăcată cu gȃndul că am ȋnvăţat să cred că omul este minunea ce se repetă-n fiecare.

Carmen Comlosan

Un doctor ‘’jos palaria’’

        Incep prin a spune ca acest doctor chiar face minuni. El se bazeaza pe o tehnica cunoscuta de multa lume, dar de putini incercata.

        Acest doctor a infiintat un ‘’Centru de Medicina integrala’’, care se afla in comuna Masloc, judetul Timis, mai exact, pe soseaua Timisoara- Lipova. Acest centru se bazeaza pe tehnica lui RUDOLF STEINER. Medicamentele sunt naturiste. Pe langa aceste medicamente, de asemenea se fac mai multe sedinte de masaj, sedinte de acupunctura, bai, gimnastica si multe altele, in functie de afectiune. Doctorul Babutiu Corneliu a reusit ceea ce alti doctori nu au reusit. Prin tratamentele naturiste aplicate, prin bunoavointa si mult devotament a reusit ca unei femei, caruia doctorii i-au spus ca nu poate avea copii, sa-i indeplineasca dorinta. Alt caz de reusita al acestui minunat om a fost cazul unei fete de nici 25 de ani, care revenind acasa de la o discoteca a avut un accident groaznic si a ramas imobilizata la pat. In aceasta institutie a gasit prieteni, dar in acelasi timp si sanatatea pierduta in acel accident. Cu greu si lungi tratamente aceasta fata, Alina, a fost pusa pe picioarele ei (cu ajutorul acestui minunat doctor si cu ajutorul maseur-ului, acest masseur fiind chiar tatal meu de care am fost si sunt foarte mandra desi nu mai este in viata). Tot acest doctor, pe langa acest centru de recuperare, a mai infiintat si un azil de batrani, acest azil oferindu-le tot confortul de care au nevoie pentru a nu simti lipsa celor dragi. Deoarece tot mai multi oameni se trateaza acolo, doctorul a hotarat sa mareasca atat clinica de recuperare, cat si azilul pentru batrani.

           Tot respectul pentru devotamentul acestui doctor si pentru reusita lui in ceea ce face el pentru toti acesti oameni. Sunt mandra ca am avut ocazia sa il cunosc!!! Jos palaria pentru acest doctor dedicat muncii lui!!!!

Diana Medre

Claudia Bizo

Claudia Bizo

Fără rost…

O nouă zi apare-n geam
Şi este clar că-i dimineaţă,
Iar el, poetul stă gândind...
La viaţă.
Să-nceapă el acum să scrie?
Mai are oare-acum vreun rost
Să scrie-o nouă epopee
Din tot ce-a fost?
Începe-ntr-un târziu povestea
Unui bătrân ce-abia mergea
Pe-un drum pustiu, pe timp de noapte,
Pe calea sa...
E frânt bătrânul din poveste,
Iar autorul supărat
Îi strigă parcă-n ghilimele:
"Cazi la pământ, bătrân stricat".
Şi el căzu...
Puterea parcă i se scurse,
Iar inima abia că-i bate
Şi palmele bătătorite
Strângeau uşor iarba uscată.
Se duce...se stinge-n fiecare clipă,
O carte Sfântă-i cade din manta,
Abia c-o vede şi şopteşte:
"Doamne, ia-mă în Împărăţia Ta".
N-avea nimic în lumea asta,
N-avea copii, n-avea nici casă,
Era doar el, nimic mai mult
Şi chiar puterea lui îl lasă.

Îi strigă-ntr-un târziu poetul:
"Să nu cumva să mori, bătrâne
Căci viaţa ta e-n mintea mea
Şi de tu mori, ce-mi mai rămâne?"
Nu apucă însă s-asculte
Cuvintele acelea ne-nţelese;
Închise ochii şi muri
În ierburile dese.
"Iar m-ai trădat, bărtâne!"
Strigă poetul cu putere;
"Ce pot să fac să te renasc,
Bătrân stricat...plin de durere?"
S-a dus povestea începută,
S-a dus creaţia de o viaţă,
Până şi eroii-mi mor
De dimineaţă...

Poveste

De ţi-am greşit vreodată,
Sau de-ţi greşesc mereu,
Te rog mă iartă,
N-am vrut eu...
Nu mă ierta fiindcă iubeşti
Sau că vrei să fiu iertată,
Ci pentru că aşa simt eu,
Sunt vinovată...
Şi nu uita că ţi-am greşit
De-atâtea ori, fără voinţă
Şi-am plâns apoi în faţa ta
Cu căinţă...
Chiar şi greşeala e firească
Încă din timpuri depărtate
Şi e urmată de iertarea
De păcate...
Îţi cer acum însă iertare
Pentru ce-a fost şi ce mai este,
Iar ceea ce am scris mai sus
E poveste...

Destin

Arată-mi tot ce ştii de lumea asta
Şi speră să poţi să o trăieşti din plin,
Încearcă să uiţi trecutul umbros
Şi îndreaptă-te către senin;
Speră că poţi să faci ceea ce vrei
Şi iartă-ţi destinul pribeag din trecut,
Ascultă-ţi chemarea venită din larg,
Caută-ţi speranţa în ceva mai bun;
Fă din speranţă o punte de ape
Şi treci peste ea cu ochii închişi,
Căci numai în felul în care te-apropii
Ai să-nţelegi tot ce ţi-am zis;
Nu-ţi risipi viaţa degeaba
Şi caută clipe cu cer senin,
Clădeşte o casă din mii de minute,
Iar din tristeţe un negru mormânt.

Eminescu

Ai fost şi vei rămâne un mentor pentru mine,
Te-ascult mereu, te caut şi dor îmi e de tine,
Ţi-ascult mereu acele sfaturi uitate-n coli îngălbenite
Şi le citesc ca pe o rugă a unei morţi nicicum dorite;
În inimă îţi port poeme ce tu le-ai scris în nopţi
Mai negre decât negrul morţii, pe când cerşeai zilele sorţii;
Te văd mereu în faţa mea, când scriu versuri de amor,
Te strig pe nume, nu-mi răspunzi şi simt cum vorbele îmi mor;
În viaţa mea n-am să-ntâlnesc un om ca tine
Ce să mă ierte-n versuri proprii şi să mă certe în satire;
De ce te-ai dus tocmai acum când m-am născut
Şi când nevoie am de tine, căci doar o clipă ţi-am cerut…

Nu vreau

Nu vreau ca cerul să se înnoreze
Din cauza mea şi să-mi spui
Că vinovată sunt de toate
Şi în zadar mi te opui.
Nu vreau ca timpul să teacă
Mai repede ca un ecou
Şi-apoi să-ţi spun că vremea noastră
Închisă sta-va într-un cavou.
Nu vreau nimic ce te-ar face să crezi
Că lumea mea este nebună,
Sau că romantică trăiesc
Şi soarele vreau să apună.
Nu vreau ca tu, omul cu care
Am clădit bolta Capelei Sixtine
Să vezi în mine femeia statuie
Pe care nimic nu poate s-o aline.
Nu vreau să pleci, rămâi cu mine
Să-ţi spun cât de mult te iubesc,
Iar dacă consideri că nu are farmec,
Veghează depărtarea…doar asta voiesc.

FIORII DIMINETII

Clopotul mare răsună-n mănăstire,
Vestindu-ne parcă o nouă venire;
Prin sunetul prelung şi cadenţat
Ce-ţi dă fiori de-ai sufletul curat;
Se-aude de departe cum se zbate
C-acelaşi clopot bate-n mii de sat
Călugării-n chilii se roagă ne-ncetat
În haine negre, lungi, cu capul aplecat,
Vorbind cu Domnul prin tăcere
Şi mulţumindu-i că le-a dat putere;
Cu Psalmii-n mână-un Serafim Părinte
Citeşte şi se roagă din Cărţile Preasfinte
Apoi ridică ochii fără să clipească
Şi-aşteaptă ca prin rugă să se nască
În el un suflet blând şi iertător
Pentru cei vii şi pentru cei ce mor.
Sta încremenit în mână cu o cruce
Simţind mângâierea spre suflet cum se duce,
Iar în juru-i lumânări de ceară
Vor parcă de la dânsul scânteie ca să ceară;
Le-aprinde-apoi încet pe fiecare
Îngenunchind să ceară îndurare
De la Hristos Domnul ce pe Cruce
Spre-a noastră mântuire a îndrăznit să urce.

TOT NIMIC...

caut ceva, dar nu gasesc,
sau poate nu caut nimic;
privesc in jur si e un haos,
dar tot nimic...

deschid o carte...si ce vad:
e scrisa-n versuri..., dar si-n proza;
ii caut titlul si-l citesc,
dar tot nimic...

o las deoparte, n-are rost
sa ma apuc sa o citesc,
privesc in jur si e tot haos,
dar tot nimic...

apoi deodat-am tresarit,
se-aud parca niste pasi;
stau intr-un loc ascuns si tac,
dar tot nimic...

si-n haosul acela am vazut
o luminita vie, colorata:
e viata insasi printre moarte
si m-am trezit...

DACA...

daca vrei...stau langa tine
in asta noapte friguroasa,
daca vrei...te tin in brate
si-ti spun doar cat esti de frumoasa.

si daca plangi...te strang in brate
stergandu-ti lacrimi de pe gene
si de tot plangi...iti spun din suflet,
cu mine n-ai de ce te teme.

iar daca razi...imi esti senina
si-oi rade-alaturea de tine,
iar de tot razi...imi faci placere,
caci te simti bine langa mine.

daca imi ceri...iti dau de-ndata
pamantu-ntreg si-un cer de stele
si iti soptesc si-ti jur credinta
iubirii tale...dragostei mele.

PETALE DE LALELE

Acum, cand petale de lalele-ncep sa cada,
acum, cand ochii mei in ochii tai incep sa vada
si-albastrul cerului e ideal in soare,
las gandurile tale in mintea mea tresare;
e greu sa fii perfect, cand nici nu esti,
e greu sa simti ca mori, cand tu traiesti,
dar totusi lasa-te purtat de mana sortii
si nu da prada trupul tau in cupa mortii;
a mai cazut inc-o petala...mai sunt trei,
ins-a fi bun nu-i imposibil daca vrei.
simt cum parca pleoapele-mi sunt grele
asa cum sunt aceste petale de lalele,
ce se deschid uitandu-se la soare
si cad duse de vant pe cand laleaua moare.
simt cum ma cuprinde un val far de culoare,
te-apropi-ncet de mine, ce simt in suflet, oare?
dormim imbratisati far a ne da seama
unde suntem sau cat e ceasul, caci ne-a murit si teama;
petalele se-nchid si totu-i clar- se face noapte...
pacat ca maine-n zori au sa lipseasca toate.

MA-NALT LA CER

E rece, e mult prea rece pentru-a spera la o caldura,
Iar noi infasurati de dorul unui moment pierdut,
Gandim la departarea ce-asteapta sa se nasca
Din tot ce-a fost si-acum ne e necunoscut.

In palme puterea creste asteptand odata cu curajul
Sa se prefaca-ntr-o putere ce-alunga idealuri
De vise si iluzii purtate-n chip angelic
Pe undele visarii si pe-ale marii valuri.

Ingenunchind sa cerem indurarea de la Cel de sus,
Cladim in noi speranta ca tot ce-a fost e bun,
Iar ceea ce va fi de-acum-nainte-n asta incapere
Sa nu se preschimbe niciodata precum tigara-n scrum.

Tu strange-mi mana rece ce o intind spre tine,
Nu ma opri din ceea ce-am sa fac,
Iar lacrimile ce-mi curg acum pe fata
Aievea aparea-vor in fata ta recum un lac.

Ma-nalt la cer simtindu-mi trupul gol
Si dintii inclestati de frigul ce ma doare,
Urmeaza-ma pe-un drum pavat cu flori,
Spunandu-mi ca am fost o tradatoare.

Ne trezim chiar acum din visul de speranta,
Fiind la fel ca la-nceput...in asta incapere,
Tu ma atingi...eu te ating cu glas pierdut,
Simtind in trupul rece a dragostei durere.

SENZATII

Nu stiu ce pot ca sa iti spun
Cand te privesc ca si acum
Si vad surasul tau firesc
In gene de lumina cere cresc.

Caldura ta ma infioara
Si ochii tai imi ard privirea,
Cand indelung stai si veghezi
Si-n soapte mi-aduci fericirea.

In palme simt geruri eterne
Si-n pleoape durerea crescanda,
Iar ochii imi sunt umezi aievea
De lacrimi reci ce ii cufunda.

Degetele imi tremura iara,
Gasind emotii tot mai profunde
Si glasul dispare deodata-n tacere
Si-n soapte incet imi patrunde.

IADUL INIMII

Ard intr-un foc mocnit si tac
Rabdand durerea cu ochii inchisi
Si n-am sa scot din mine-un sunet,
Doar cand carbunii vor fi stinsi.

Simt cum durerea creste-n mine
Si lacrimile-mi curg pe fata,
Dar nu ajung sa spun nimic
Caci sunt cristale mici de ghiata.

Aud parca un zgomot puternic,
Dar stiu ca inima-mi se zbate
Si n-o provoc la sentimente
Care ii sunt de tot luate.

Cad intr-o prapastie adanca
Si simt ca n-am s-ajung pamantul,
Mi-e teama sa privesc in jos
Caci doar la viata-mi este gandul.

VORBELE TALE

Am luat aminte ce ma invatai,
Iar sfatul tau imi este rugaciunea
Ce o rostesc cu-ncredere in sacru,
Sperand ca insasi sfatul tau este minunea.

Indrug cuvinte ce ti-i le-am mai spus
In clipele de temere profunda
La cere-mi raspundeai cu o caldura
In care inima-mi simteam cum se cufunda.

Visez sa cred in inima profund,
Caci insasi inima e propriul meu profet
Ce imi arata necunoscutul vietii
Notat pe pagini albe de caiet.

Aud si-acum vorbele tale,
Care atunci mi se pareau in van
Si le ascult atent cu disperarea
Unui drumet strain oprit la han.

Insa precum drumetul ce merge catre tinta
Ma-ndrept eu inspre tine si-ncerc sa te visez,
Sa vad lumina inimii din tine
Si inima-mi sa o urmez.

IUBIREA VIETII

ai fost si esti iubirea vietii mele
si tot iubire ai sa-mi fi pe mai departe;
am avut un timp destinele legate
precum sunt filele legate intr-o carte.

te-am iubit si te iubesc, stii foarte bine
si am sa te iubesc pana la moarte,
am nevoie de tine, de mangaierea ta,
dar si de juraminte si vise prea inalte.

te chem mereu si ma gandesc la tine
si te visez in fiecare noapte,
te-astept si vreau sa-ti fiu pereche
si parc-aud si-acum a tale soapte.

dar nu am fost lasata sa iti fiu alaturi
de-acest destin crud ce ne-a indepartat,
nu mai pot sa iti impartasesc
necazuri, bucurii si sufletu-mi curat.

am sperat insa ca pot iubi pe altul
dar nu ma pot impotrivi inimii mele,
ea e cu tine, tot timpul, zi sau noapte
si-mi face fara vina zilele mai grele.

De dragul tau, lumina vie

De dragul tau ma nasc acum
Si capat viata pe pamant,
Prinzand cu sufletul meu trup,
Lumina vie, acorduri magice de cant.

De dragul tau traiesc prezentul
Si caut aripi ca sa zbor,
Sa fiu aievea langa tine
Lumina vie, in scurta viata de actor.

De dragul tau ratacesc prin lume
Sa aflu fericirea ce ne cheama;
Cu bratele intinse abia ajung la tine
Lumina vie, cu gust amar de drama.

De dragul tau raman azi nemiscata
Invaluita-n clipe ce-au trecut,
Privindu-ti ochii calzi ce iti tradeaza
Lumina vie, inchisa-ntr-un sarut.

De dragul tau ma rog adesea
Si-ngenunchez umil cu palma larg deschisa
Sperand sa nu se stinga niciodata
Lumina vie, ce-n noi a fost aprinsa.

CAT NE-AM IUBIT

du-te, te las sa pleci oriunde
caci stiu ca-ti va fi greu
sa nu mai stii de mine,
de dorul meu...

vei cauta cu disperare cruda
tot ce-ai avut; iar ceea ce-ai lasat
s-a naruit precum un vis zadarnic
cand ai plecat...

nu plange-acum, caci n-are rost
sa-ti plangi trecutul demodat,
urmeaza-ti drumul pas cu pas,
nu fii speriat...

ramai pe loc, asa-i mai bine
nu are rost sa dezgropam
trecutul nostru fara nume,
nu ne tradam...

eram mai reci ca doua stele-n bolta
insa cand ai plecat am suferit:
nu vei sti poate niciodata,
eu te-am iubit...

acum iubim, suntem iubiti,
traim cu gandul c-am gresit;
totu-i trecut, amintire, vis pierdut,
cat ne-am iubit...

DE DORUL TAU

am hotarat sa hoinaresc prin lume
vazand azi mult mai clar in ochii tai
durerea ce din suflet parca plange,
iar noi suntem atat de rai...

nu inteleg ce-nseamna departarea,
va trebui sa-nvat sa ratacesc,
ma las purtat de vant si de durere,
amagindu-ma ca totul e firesc.

ajuns acum prin locuri neumblate
rugand zadarnic puterile divine,
glasu-mi parca-ncepe a se frange,
mi-e tare dor de tine...

de dorul tau ard flacarile-n cale,
desertu-i parca tot mai secetos,
a mea fiinta nu ma mai suporta,
iar Polul este tot mai friguros.

desi n-am vrut sa stiu de nimeni,
oricat de rar priveam trecutul,
cand indoielnic ma-ntrebam,
al tau era sarutul...

Omule...minune...

Omule...tu...
Repetabila minune,
N-ai sa aflii niciodata
De ce-ai fost pus stapan pe-o lume.

Caci tu...doar tu...
Amestec minunat de lut,
Ai prins suflet precum nimeni
Si sfant ai fost de la-nceput.

Dar tu... de ce chiar tu,
Minune vie,
A trebuit sa faci pacatul
Ce azi intreaga lume-l stie.

Si tu...tocmai tu...
Minunat de pacatos
Rogi cu bratele intinse
Cerul, iar el te-asculta furios.

Acum...chiar tu,
Uitand ca esti minune
Te-ngropi cu mainile pe piept
In semn de rugaciune.

Pentru ca tu, marea minune
Te-ntorci de unde ai plecat
Si-ai sa revii in alta lume
Pur si fara de pacat.